|
Instalaţia farurilor Iluminarea drumurilor pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă se realizează cu ajutorul farurilor. Buna funcţionare a acestora constituie o condiţie absolut necesară pentru a conferi automobilului siguranţă şi securitate în circulaţie. O cerinţă importantă a farurilor este aceea de a lumina drumul în mod uniform, pe o lărgime convenabilă şi o rază de vizibilitate cât mai mare, în special la viteze mari. Urma petei luminoase pe şosea trebuie să fie cu o distribuţie cât mai uniformă, fără a produce orbirea celor care circulă din sens opus. |