|
TERMENI ŞI CONDIŢII ALE S.C. EURO RENTACAR S.R.L. ÎNCHIRIERE DE AUTOVEHICULE „Eu”, „mie”, „al meu” se referă la persoana (persoanele) care semnează prezentul contract. „Dvs.”, „al dvs.” se referă la S.C. EURO RENTACAR SRL închiriere de autovehicule. Închiriez de la dvs. Vehiculul descris în prima parte a prezentului contract. Vehiculul include de asemenea anvelope, accesorii, chei şi documentaţia Vehiculului primită. Sunt de acord cu termenii de pe faţă şi verso şi de pe orice pagini adăugate. Toate modificările trebuie efectuate în scris. Numele şi adresa pe care le-am furnizat, aşa cum apar pe acest contract de închiriere, sunt corecte şi confirm că orice notificări îmi vor fi trimise la respectiva adresă. Înapoierea vehiculului: voi înapoia Vehiculul la biroul desemnat de dvs. în data şi la ora prevăzute pe faţa documentului sau mai devreme la cererea dvs. Vă voi plăti taxele, pierderile şi cheltuielile dacă nu voi înapoia Vehiculul conform celor de mai sus. Sunt de acord că Vehiculul este în stare bună fără defecte vizibile. Vă voi notifica imediat despre orice probleme apărute la Vehicul. Voi suporta toate efectele dacă nu voi respecta această obligaţie. Cheltuieli de închiriere: Voi plăti tariful de închiriere, taxele şi alte cheltuieli menţionate pe prima pagină. Tariful minim este pentru o zi (24 ore). Întârzierile anunţate de maxim o oră nu se taxează iar întârzierile de trei ore vor fi taxate ca jumătate de zi. Apoi se va taxa o zi întreagă de închiriere. Dacă nu vă anunţ despre orice întârziere, înţeleg că prezentul contract devine nul şi neavenit iar vehiculul pe care l-am închiriat va fi declarat şi considerat furat.
Utilizări interzise şi încălcări ale contractului: Următoarele utilizări ale Vehiculului îmi sunt strict interzise. Vehiculul nu poate fi folosit: a) pentru transportul de persoane sau obiecte pentru închiriere; b) pentru orice scopuri ilegale; c) la orice concurs de viteză, cursă sau activitate de instrucţie auto; d) dacă conducătorul auto este sub influenţa alcoolului, drogurilor sau substanţelor de intoxicare; e) nerespectând capacitatea de pasageri sau încărcătura stabilită; f) dacă conducătorul auto este orice altă persoană decât şoferul autorizat; g) să cauzeze în mod intenţionat sau nechibzuit daune corporale sau pagube proprietăţii; h) să tragă sau să împingă vreun obiect; i) să lase vehiculul cu cheile în contact iar acesta să fie furat; j) să nu vă raporteze în mod prompt un accident, daună sau furt al Vehiculului sau să nu completeze un raport de la poliţie în cazul unui furt. Orice utilizare interzisă a Vehiculului va constitui o încălcare a prezentului contract şi va determina caracterul nul şi neavenit al oricăror şi tuturor asigurărilor şi măsurilor de protecţie alese în baza prezentului. Vă voi raporta prompt orice accident, daună sau furt. Pierderea sau daunele cauzate Vehiculului. Vă voi despăgubi pentru toate daunele sau pierderea Vehiculului, în funcţie de costul de reparaţie, la alegerea dvs., valoarea redusă a Vehiculului aşa cum a fost stabilit de către dvs. plus tractarea şi pierderea de către dvs. a utilizării Vehiculului (indiferent de utilizările flotei auto) şi cheltuieli administrative, indiferent de persoana vinovată. Sunt responsabil pentru orice daună pe care am cauzat-o Vehiculului. Orice limitare a responsabilităţii mele trebuie menţionată pe pagina din faţă. Dacă alegeţi să nu reparaţi Vehiculul deoarece daunele sunt majore, vă voi plăti valoarea cu amănuntul a Vehiculului înainte de avarierea acestuia, plus cheltuieli administrative şi costul încasării, inclusiv onorariile avocaţilor, mai puţin suma rezultată din vânzarea Vehiculului. În caz de daună înţeleg că este de obligaţia mea să obţin raportul de la poliţie care este obligatoriu în toate cazurile.
Conducători auto autorizaţi: Sunt şofer autorizat dacă deţin un permis de conducere valabil de cel puţin un an, am vârsta de cel puţin 21 de ani, sunt menţionat pe pagina din faţă a prezentului contract şi îndeplinesc toate cerinţele dvs. privind închirierea. Conducătorii auto autorizaţi sunt autorizaţi doar dacă plătesc taxe suplimentare pentru conducerea Vehiculului, au vârsta de cel puţin 21 de ani, deţin un permis de conducere valabil de cel puţin un an, sunt menţionaţi pe pagina din faţă a prezentului contract şi îndeplinesc toate cerinţele dvs. privind închirierea. Toţi ceilalţi conducători auto sunt neautorizaţi. Amenzi, cheltuieli şi încasări. Voi plăti prompt orice amenzi de parcare şi de trafic, tractare, depozitare şi costuri aferente în perioada de închiriere. Dacă trebuie să plătiţi orice astfel de amendă sau costuri, vă voi rambursa aceste cheltuieli împreună cu un onorariu administrativ de 5%. Toate taxele, onorariile şi cheltuielile inclusiv plata pierderilor sau daunelor cauzate vehiculului sunt datorate la cererea dvs. şi vă cesionez orice şi toate veniturile din asigurare conform planurilor de carte de credit şi alte asigurări. Sunt de acord să plătesc o penalizare de întârziere de 0,5% pe lună pentru toate sumele care au trecut de scadenţă. Vă voi plăti orice costuri de încasare inclusiv onorarii pentru avocaţi. Pentru încasări, mă puteţi contacta la locul meu de muncă. Taxe la cartea de credit. V-am autorizat să îmi debitaţi cartea de credit pentru cheltuielile precalculate la semnarea de către mine a prezentului contract pentru orice cheltuieli suplimentare la înapoierea vehiculului, daune cauzate vehiculului pentru care mă fac responsabil (conform raportului din poliţie) şi pentru amenzile de trafic şi de parcare, tractare, depozitare, cheltuieli şi costuri administrative şi costuri de încasare. Dacă sunt suprataxat sau plătesc o taxă mai mică puteţi să îmi creditaţi sau să îmi debitaţi cartea de credit. Pierderea proprietăţii. Dvs. nu veţi fi responsabili pentru pierderi sau daune cauzate vreunui obiect lăsat în vehicul, în incintele dvs. sau în vehiculul de service. Procese în instanţă. Sunt de acord că ţara în care am semnat prezentul contract este singurul loc în care dvs. sau eu pot depune vreo acţiune privind prezentul contract. În orice astfel de acţiune, se va aplica legea statului în care am semnat prezentul contract. Sunt de acord să plătesc onorariile şi costurile pentru avocaţi suportate de dvs. în mod rezonabil în orice proces legat de prezentul contract, inclusiv apeluri. Dacă depun o cerere împotriva dvs. sunt de acord să vă furnizez o situaţie detaliată efectuată sub jurământ în sprijinul cererii. Renunţ la dreptul meu de judecată în instanţă în legătură cu prezentul contract. Prevederi generale: Sunt de acord că voi fi responsabil pentru reparaţii neautorizate şi că nu îmi veţi rambursa banii pentru reparaţii neautorizate fără chitanţe. Înţeleg că este responsabilitatea conducătorului auto autorizat să se conformeze legilor privind purtarea centurii de siguranţă şi transportul copiilor. Înţeleg că în nici un caz nici un agent autorizat nu va fi considerat a fi agentul sau angajatul dvs. pentru nici un scop. Înţeleg că dvs. nu renunţaţi la nici un fel de drepturi în baza prezentului contract cu excepţia celor efectuate în scris semnate de unul dintre funcţionarii dvs. sau alţi agenţi autorizaţi. Valuta. Dacă folosesc VISA sau MASTERCARD emise de o instituţie financiară din străinătate care facturează într-o altă monedă decât Euro, taxele care mi se facturează vor fi convertite în moneda de facturare a contului de card. Conversia se va realiza în funcţie de cursul de schimb al Băncii Transilvania şi va include un onorariu de procesare de 3%. Am citit şi am înţeles termenii şi condiţiile menţionate mai sus. |